Sorin Ghilea

mofturi si politica altfel

  1. Facebook
  2. Twitter
  3. Youtube
  4. Aboneaza-te

Poezii

da!!!!1 

Fonduri


Pe fond alb, o iubire roşie

Pe fond roşu, o petală albă

Pe fond albastru, o picătură neagră

Pe fond negru, o lacrimă albă

Pe fond de lacrimi, un zâmbet de copil.

 

 

Joc

 

Un strop de ploaie,

se legăna în cânt.

Doi stropi de ploaie,

dansau în vănt.

Trei stropi de ploaie,

cădeau pe pământ.

Ploaia stropilor de ploaie,

udă un mormânt.

 

 

Viaţa

 

Dacă ştii ce-i ura

de cunoşti amarul,

umple tot paharul

şi desfă-ţi

armura.

 

 

Nu vreau despărţire, nu !

 

mic şi-nghesuit,

ţi-am scris

pentru ca dragostea să se lege

în cuvinte,

şi ţi-am trimis

o foaie într-un plic mic,

pentru ca

iubirea să nu ne părăsească.

nu !

niciodată să nu ne părăsească

iubire, pe mine, pe tine, pe noi doi !

 

 

Arestat

 

în numele legii

sunt arestat

de către poezie

c-am încălcat

şi neglijat

versul de iubire.

 

 

Curând...

 

În curând voi suspina

Cum n-am mai suspinat,

În curând voi întreba

Cum n-am mai întrebat,

În curând mă voi gândi

Cum nu m-am mai gândit,

În curând mă voi sfârşi

Cum nu m-am mai sfârşit.

 

 

Întunecare

 

ne naştem

hrănind un vis al morţii,

trăim cu moartea lângă noi

şi respirăm alături

eu şi ea,

ea, moartea mea

o văd făcându-mi semn cu mâna

ca o chemare, către ea

căci timpul este frate

şi sora-i moartea mea.

 

 

Tot teatru...

 

Pe scena vieţii,

toţi,

trecem grăbiţi

lasând în urmă,

amintiri şi fapte,

C-aşa ne este nouă dat să fim

actori pentru o zi

sau noapte,

Dar vai, pe când să ne trezim

cortina e lăsată,

Suntem doar umbre şi iubiri

pe scena vieţii trecători,

actori a-i unei piese moarte.

 

 

Frunze

 

Foşneau surd

ale pădurii frunze

enumerând a câta toamnă

cădea, încet, alunecând,

acopereau, trist

a noastre urme,

a paşilor ce s-au pierdut

pe-acolo

în anul care a trecut.

 

 

Peisaj

 

stăteau cadavrele

la soare

şi putrezeau

încet, încet

trăznea mirosul

mortăciunii,

născând

un peisaj infect.

 

 

Teatru

 

Viaţa-i ca o piesă

e ca o dramă

pe o scenă,

pe scena lumii noastre

cortina

cade inutil,

pe noi, pe voi,

rărindu-ne de-aici,

şi înmulţindu-ne

dincolo.

 

 

Sentimente

 

curgeau flori de

primăvară

şi totul se părea a fi,

o dulce, albă,

clasică ninsoare

ce aşternea covor

pe iarba moale

şi în acest tablou

sentimental,

pe fondul alb

al florilor de nea,

te-aştept să vii

la mine-n braţe,

să ne privim în ochi,

iubita mea.

 

 

Aş vrea...

 

Aş vrea să pot ierta

Să simt căldura ta,

Aş vrea să mor şi să renasc

Să pot iubirea ta, s-o nasc.

 

Aş vrea să fug din trupul meu

Şi să învii în trupul tău,

Aş vrea să plec din lumea mea

Şi să renasc în lumea ta.

 

Aş vrea să te iubesc din nou

Să cred sufletul tău, de om,

Aş vrea alături să-mi rămâi

Să uit că mi-ai făcut un rău.

 

 

Vise colorate

 

Curcubeu

peste noapte, peste noi,

culorile incontestate năvălesc

peste creier, definite

păşim pe ţărmuri abstracte,

obişnuite,

cu un gust amărui,

păşim plângând,

râzând de fericire

şi ne întrebăm

De ce trăim?

un glas ascuns

în sufletele noastre

ne va răspunde,

să iubim, să visăm,

să creeăm mereu

vise colorate!

 

 

Strigăt

 

Opriţi timpul,

opriţi-l doar un mic moment,

o clipă,

să mai depănăm din ghem,

să fim aceiaşi

pentru o secundă.

Opriţi-l,

nu-l lăsaţi să mai pornească,

s-ar putea să-nnebunească,

să plece prea curând,

iar noi, bătrâni,

să ne rărim pe rând,

Opriţi timpul,

vă ordon,

jur că vă voi pedepsi

nu-l lăsaţi să plece,

vă rog, vă implor

Opriţi-l!

 

 

Decembrie

 

să alergăm pe câmpuri de omăt,

să urlu şi să plâng

de fericire,

să te îmbrac în straie albe

de iubire,

iar gura ta,

să o încălzesc

cu gura mea,

să alergăm, să ne izbim

în valuri de ninsoare

să fim doar noi

cu Luna martor

şi Luna să ne fie naşi

iar Carul Mare,

inelul de logodnă

şi Carul Mic,

sărutul

de pe urmă,

să fim singuri...

pe câmpul de omăt.

 

 

Infinit

 

În aşteptarea zilei

după noapte,

am învăţat

răbdarea

clipei de-nceput,

suntem colindătorii

văilor deşarte,

suntem hoinarii

visului

ce l-am avut.

 

 

Rugă

 

când timpul plânge

lângă noi

şi Dumnezeu mă ceartă,

am să alerg

prin apă şi noroi,

tu, fă-te că mă iartă.

 

 

Cântec

 

Durere şi chin

Al nostru destin,

Umbrită de ură

A mea creatură.

 

Privesc în oglindă,

Mi-e dor de-o colindă

Aştept un răspuns,

Mi-a fost de ajuns.

 

Nu sper în viaţă

Ştiu că e hoaţă

Mă-ntreb doar umil

E-un mizerabil destin?

 

Aş vrea doar să văd

Al vostru prăpăd,

Să mor, să învii

Ai noştri copii.

 

 

Stea de mare

 

tu stea,

eu val de mare,

ne-am apropiat,

într-o seară de april,

eu, ridicându-mă peste a mării spumă,

tu, coborând dintre stele de pe cer

şi ne-am îmbrăţişat în mijloc

de-ntuneric şi singurătate.

de-atunci, uniţi ca două jumătăţi

de cer,

eu, valul tău

tu,

steaua mea de mare.

 

 

Aiurea

 

flori de mac

zvârlite pe lac,

aduc iubirea

şi nepreţuirea

garoafelor de dor

uitate pe hol.

 

 

Extras

 

iubito,

imaginează-ţi lumea fără poezie

e tristă, proastă, nu-i aşa?

imaginează-ţi lumea,

ce încă nu ştie

că dragostea

e doar o poezie

scrisă de-un suflet

pentru sufletul

pe care-l vrea,

e prea stupidă lumea,

nu-i aşa?

 

 

Din trecut

 

Hai, uită tristeţea clipei

de pe urma despărţirii,

uită ospăţul duşmanilor

şi durerea din privirile rănite,

uită lacrimile inimilor noastre

şi să pornim o horă,

o horă a-mpăcării

de azi şi pân' la veşnicie,

să cântăm,

să zburdăm în nemurirea

sufletelor tuturor,

hai, uită tristeţea!

 

 

Testament

 

razele de soare au fugit,

deja ploua,

deşi aveam umbrelă

n-am putut s-o folosesc,

eram în tramvai

îmbrăcat de bal,

aştept,

prind o peniţă şi scriu înnebunit,

împărţeam chiar totul cu călătorii

aplauze şi fluierături,

vodcă şi hârtie igienică,

am zărit o fată,

stătea tristă-n colţ, lângă uşă,

eram lângă ea, fericit

cedam locul celor mai în vârstă,

dar

timpul m-a aruncat în scaun

rămânând însetat de iubire,

mai apoi,

am fost nevoit să cobor,

las în urmă cu

destin(aţie) un...

testament.

 

 

O umbră pe hârtie

 

dacă a mânui uneori

cuvintele,

înseamnă a fi poet,

atunci eu sunt

cel mai prost spadasin,

cavalerul fără cavalerie

şi poetul fără poezie,

deşi,

deseori o văd, o simt

şi  recunosc,

 peniţa poate fi

chiar şi o spadă

armă albă de efect,

ce lasă urme,

fără vindecare.

 

 

SORIN GHILEA

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Încarcă mai multe articole