![]()
Fonduri
Pe fond alb, o iubire roşie
Pe fond roşu, o petală albă
Pe fond albastru, o picătură neagră
Pe fond negru, o lacrimă albă
Pe fond de lacrimi, un zâmbet de copil.
Joc
Un strop de ploaie,
se legăna în cânt.
Doi stropi de ploaie,
dansau în vănt.
Trei stropi de ploaie,
cădeau pe pământ.
Ploaia stropilor de ploaie,
udă un mormânt.
Viaţa
Dacă ştii ce-i ura
de cunoşti amarul,
umple tot paharul
şi desfă-ţi
armura.
Nu vreau despărţire, nu !
mic şi-nghesuit,
ţi-am scris
pentru ca dragostea să se lege
în cuvinte,
şi ţi-am trimis
o foaie într-un plic mic,
pentru ca
iubirea să nu ne părăsească.
nu !
niciodată să nu ne părăsească
iubire, pe mine, pe tine, pe noi doi !
Arestat
în numele legii
sunt arestat
de către poezie
c-am încălcat
şi neglijat
versul de iubire.
Curând...
În curând voi suspina
Cum n-am mai suspinat,
În curând voi întreba
Cum n-am mai întrebat,
În curând mă voi gândi
Cum nu m-am mai gândit,
În curând mă voi sfârşi
Cum nu m-am mai sfârşit.
Întunecare
ne naştem
hrănind un vis al morţii,
trăim cu moartea lângă noi
şi respirăm alături
eu şi ea,
ea, moartea mea
o văd făcându-mi semn cu mâna
ca o chemare, către ea
căci timpul este frate
şi sora-i moartea mea.
Tot teatru...
Pe scena vieţii,
toţi,
trecem grăbiţi
lasând în urmă,
amintiri şi fapte,
C-aşa ne este nouă dat să fim
actori pentru o zi
sau noapte,
Dar vai, pe când să ne trezim
cortina e lăsată,
Suntem doar umbre şi iubiri
pe scena vieţii trecători,
actori a-i unei piese moarte.
Frunze
Foşneau surd
ale pădurii frunze
enumerând a câta toamnă
cădea, încet, alunecând,
acopereau, trist
a noastre urme,
a paşilor ce s-au pierdut
pe-acolo
în anul care a trecut.
Peisaj
stăteau cadavrele
la soare
şi putrezeau
încet, încet
trăznea mirosul
mortăciunii,
născând
un peisaj infect.
Teatru
Viaţa-i ca o piesă
e ca o dramă
pe o scenă,
pe scena lumii noastre
cortina
cade inutil,
pe noi, pe voi,
rărindu-ne de-aici,
şi înmulţindu-ne
dincolo.
Sentimente
curgeau flori de
primăvară
şi totul se părea a fi,
o dulce, albă,
clasică ninsoare
ce aşternea covor
pe iarba moale
şi în acest tablou
sentimental,
pe fondul alb
al florilor de nea,
te-aştept să vii
la mine-n braţe,
să ne privim în ochi,
iubita mea.
Aş vrea...
Aş vrea să pot ierta
Să simt căldura ta,
Aş vrea să mor şi să renasc
Să pot iubirea ta, s-o nasc.
Aş vrea să fug din trupul meu
Şi să învii în trupul tău,
Aş vrea să plec din lumea mea
Şi să renasc în lumea ta.
Aş vrea să te iubesc din nou
Să cred sufletul tău, de om,
Aş vrea alături să-mi rămâi
Să uit că mi-ai făcut un rău.
Vise colorate
Curcubeu
peste noapte, peste noi,
culorile incontestate năvălesc
peste creier, definite
păşim pe ţărmuri abstracte,
obişnuite,
cu un gust amărui,
păşim plângând,
râzând de fericire
şi ne întrebăm
De ce trăim?
un glas ascuns
în sufletele noastre
ne va răspunde,
să iubim, să visăm,
să creeăm mereu
vise colorate!
Strigăt
Opriţi timpul,
opriţi-l doar un mic moment,
o clipă,
să mai depănăm din ghem,
să fim aceiaşi
pentru o secundă.
Opriţi-l,
nu-l lăsaţi să mai pornească,
s-ar putea să-nnebunească,
să plece prea curând,
iar noi, bătrâni,
să ne rărim pe rând,
Opriţi timpul,
vă ordon,
jur că vă voi pedepsi
nu-l lăsaţi să plece,
vă rog, vă implor
Opriţi-l!
Decembrie
să alergăm pe câmpuri de omăt,
să urlu şi să plâng
de fericire,
să te îmbrac în straie albe
de iubire,
iar gura ta,
să o încălzesc
cu gura mea,
să alergăm, să ne izbim
în valuri de ninsoare
să fim doar noi
cu Luna martor
şi Luna să ne fie naşi
iar Carul Mare,
inelul de logodnă
şi Carul Mic,
sărutul
de pe urmă,
să fim singuri...
pe câmpul de omăt.
Infinit
În aşteptarea zilei
după noapte,
am învăţat
răbdarea
clipei de-nceput,
suntem colindătorii
văilor deşarte,
suntem hoinarii
visului
ce l-am avut.
Rugă
când timpul plânge
lângă noi
şi Dumnezeu mă ceartă,
am să alerg
prin apă şi noroi,
tu, fă-te că mă iartă.
Cântec
Durere şi chin
Al nostru destin,
Umbrită de ură
A mea creatură.
Privesc în oglindă,
Mi-e dor de-o colindă
Aştept un răspuns,
Mi-a fost de ajuns.
Nu sper în viaţă
Ştiu că e hoaţă
Mă-ntreb doar umil
E-un mizerabil destin?
Aş vrea doar să văd
Al vostru prăpăd,
Să mor, să învii
Ai noştri copii.
Stea de mare
tu stea,
eu val de mare,
ne-am apropiat,
într-o seară de april,
eu, ridicându-mă peste a mării spumă,
tu, coborând dintre stele de pe cer
şi ne-am îmbrăţişat în mijloc
de-ntuneric şi singurătate.
de-atunci, uniţi ca două jumătăţi
de cer,
eu, valul tău
tu,
steaua mea de mare.
Aiurea
flori de mac
zvârlite pe lac,
aduc iubirea
şi nepreţuirea
garoafelor de dor
uitate pe hol.
Extras
iubito,
imaginează-ţi lumea fără poezie
e tristă, proastă, nu-i aşa?
imaginează-ţi lumea,
ce încă nu ştie
că dragostea
e doar o poezie
scrisă de-un suflet
pentru sufletul
pe care-l vrea,
e prea stupidă lumea,
nu-i aşa?
Din trecut
Hai, uită tristeţea clipei
de pe urma despărţirii,
uită ospăţul duşmanilor
şi durerea din privirile rănite,
uită lacrimile inimilor noastre
şi să pornim o horă,
o horă a-mpăcării
de azi şi pân' la veşnicie,
să cântăm,
să zburdăm în nemurirea
sufletelor tuturor,
hai, uită tristeţea!
Testament
razele de soare au fugit,
deja ploua,
deşi aveam umbrelă
n-am putut s-o folosesc,
eram în tramvai
îmbrăcat de bal,
aştept,
prind o peniţă şi scriu înnebunit,
împărţeam chiar totul cu călătorii
aplauze şi fluierături,
vodcă şi hârtie igienică,
am zărit o fată,
stătea tristă-n colţ, lângă uşă,
eram lângă ea, fericit
cedam locul celor mai în vârstă,
dar
timpul m-a aruncat în scaun
rămânând însetat de iubire,
mai apoi,
am fost nevoit să cobor,
las în urmă cu
destin(aţie) un...
testament.
O umbră pe hârtie
dacă a mânui uneori
cuvintele,
înseamnă a fi poet,
atunci eu sunt
cel mai prost spadasin,
cavalerul fără cavalerie
şi poetul fără poezie,
deşi,
deseori o văd, o simt
şi recunosc,
peniţa poate fi
chiar şi o spadă
armă albă de efect,
ce lasă urme,
fără vindecare.
SORIN GHILEA