Sorin Ghilea

mofturi si politica altfel

  1. Facebook
  2. Twitter
  3. Youtube
  4. Aboneaza-te

Nu mai vreau sa învârt roata norocului la bursele internaționale!

07 Octombrie 2022 - 09:44 / Mofturi / Jurnal / Televiziune / 0 comentarii

Share on Facebook

Nu mai vreau sa învârt roata norocului la bursele internaționale!


Știu că este o oră târzie, dar nu pot să nu-mi exprim o opinie față de circul din Parlamentul European, acolo unde se discută aderarea României la spațiul Schengen.
Bă băieți, am impresia că unii de pe la UE, nostalgici după ,,farmecul" anilor `40, apucă și înfulecă microfonul de la tribuna Parlamentului European, scuipând invective urâte și nedrepte la adresa românilor, de-i zboară amigdalele din gât de atâta ură și zoaie, venin ce-i curge din gura prea plină cu de toate. Ce spune ,,paralelipipedul" ăsta cu doi ochi ca două sarmale prea fierte, prea belite: că nu are Europa nevoie de România și de români în Schengen și nici în UE. 
Măi, voi înțelegeți ce ,,bubă" mare e p`aci?
Unii dintre izmenarii ăștia au trăit zeci de ani de pe urma resurselor României, efectiv s-au înfruptat fără să ceară, fără să plătească. Au luat! a lua nu este egal în unele situații cu a fura? Spuneam de izmenarii ăștia s-au ospătat din resursele țării noastre, își bagă scobitoarea între dinții soioși după ce râgâie necontrolat, sătui de pâinea cea bună din grâul României, de alte și alte bogății care au luat calea marilor porți pentru ca și noi să putem exista pe pământul nostru, pământ unde la fiecare săpătură găsești oasele înaintașilor noștri care au murit apărând brazda de pământ din țărișoară asta minunată dar care are neșansa de a fi mereu la ordinele unora ori altora. Păi dacă așa stă treaba cu UE, ce să mai căutăm noi aici în elita țărilor care nu se mai pot împărți pe resurse, care mâine-poimâine ne pun pe lista de ,,transferuri" către alte zări. L-o fi luat gura pe dinainte pe rotofeiul europarlamentar neamț, nu știu, nu-mi pasă, cert este că el și cu siguranță și alții exact așa gândesc. Sau mai bine zis, nu mai gândesc! Ce avem noi aici, un neica (nimeni) care ne face sălbatici, spunând că aici la noi este ,,vestul sălbatic" al Europei. Omul e într-un delir transgenerațional, afectat probabil de anii 30 - 40 - 45.
Cocoțat pe tribuna parlamentului UE, de unde mușcă animalic din frații mei, românii, maghiarii, bulgarii, sârbii, nu spun și croații ci sârbii, pentru că eu iubesc poporul iugoslav și punct. Nu mă întrebați de ce, o să avem timp să le analizăm pe toate, cred că vine vremea așezărilor tuturor lucrurilor, tăcerea noastră, însă, este precum o armă îndreptată chiar spre noi. În logica transpirată de sudoarea fariseismului indivizilor care ne-au jignit pot și eu spune că nu vreau să fiu solitar cu Europa, că nu fac nicio economie la energie, România are energie ieftină, nici la gaze, România are gaze din extracția proprie, tot ieftine. Și nici nu mai vreau să învârt roata norocului la bursele internaționale pentru ca eu și frații mei să plătim prețuri astronomice pentru ceea ce noi avem, ce noi producem, ce ne-a dat Dumnezeu din plin pe acest pământ. România are grâne, are agricultură, știu, nu avem sisteme de irigații, dar le vom face, am mai reconstruit noi, toți, țara asta de câteva ori. La o adică ne-om pune și-o vom face la fel ca altădată. Doar lideri puternici să avem! Apropo de ,,vestul sălbatic", nu ne obligați să vă spunem că atunci, la perioada la care faceți referire, că n-om fi noi toți picați azi din pom, știm care vă este încă durerea, de altfel am simțit-o și prin 2016, doamna Merkel ne-a sugerat ce era de priceput, frații și surorile mele mei s-au urcat și prin copaci, mă refer la anii de grație 40-44, când tații și bunicii ,,urlătorului" de la tribună, confundau țărișoara asta cu un poligon de tir. Tot pe atunci de aici , din așa-zisul ,,vest sălbatic" cum grăiește acest neamț anapoda, se fura țiței cu nemiluita pentru armatele poporului său. Eram buni, herr? Hai că am vorbit prea mult despre primitivi cu foale îmbuibate, vorba bunicului meu, burtă mare, minte ioc. Bravo, Rares Bogdan, Felicitări Traian Băsescu, ai fost foarte inspirat și te felicit, Vlad Botoș. Asta-i România mea! E momentul să regândim UE, altminteri, dacă iarăși suntem lăsați pe-afară, e momentul să-i lăsăm ca să se sfâșie între ei. Când nu vor mai avea state mici pe care să le devoreze, veți vedea, va urma lupta între imperii. Și de prin 2028, vine lumea bună, cum va arăta ea? Altfel decât o știm azi, se duce o orânduire și vine alta. Noi suntem martorii acestui moment planetar.
În partea a doua, video cu Traian Băsescu când enumeră importante nume de politicieni care azi sunt în slujba Federației Ruse. În opinia mea și doamna Merkel tace cam mult... Cred că acesta a fost marele deranj stomacal., nu-i așa, Herr?



Galeria video




Share on Facebook


Lasa un comentariu

Numele & Prenumele *
Adresa Web URL
( Ex: http://www.baricada.ro/ )
Comentariul meu *
Cod de validare *
(Anti-Spam)

Încarcă mai multe articole