Sorin Ghilea

mofturi si politica altfel

  1. Facebook
  2. Twitter
  3. Youtube
  4. Aboneaza-te

L-a sărutat Calboreanu pe frunte, urându-i: ,,Să ai o carieră frumoasă!

08 Ianuarie 2014 - 22:03 / Mofturi / Televiziune / 68 comentarii

Share on Facebook

L-a sărutat Calboreanu pe frunte, urându-i: ,,Să ai o carieră frumoasă!


       Într-una din zilele geroase ale începutului de an 1999, aflându-mă cu treburi prin Bucureşti, l-am întâlnit la magazinul MUZICA pe DEM RĂDULESCU. După o scurtă discuţie ( se grăbea să participe la lansarea unei casete sau a unui CD, nu-mi mai amintesc cu exctitate) la insistenţele mele, a acceptat să-mi acorde un scurt interviu. Cine îşi închipuia atunci că, nu peste multă vreme, marele actor va trece în nefiinţă? Astăzi, când poate şi-a găsit liniştea într-o lume mai bună, schimbul de cuvinte de atunci capătă o altă valoare, o altă semnificaţie. Se pare că favoarea acordată unui alt râmncean a fost... Restul e fum. 

Ion Măldărescu - Stimate maestre, poate numai pentru faptul că ne tragem, amândoi, din acelaşi târg oltenesc unde aţi văzut, pentru prima oară lumina zilei, v-a convins să rupeţi o frântură din timpul preocupărilor cotidiene, la fel de preţios pentru fiecare dintre noi şi, paradoxal, duşman al tuturor. Nutresc însă speranţa că nu vă nu deranjează prea tare. 

Dem Rădulescu - De deranjat mă deranjează, pentru că, uneori este foarte incomod să fii asaltat, dar cum poţi refuza? Este agasant dar şi splendid; păi un om care-ţi cumpără produsul te poate deranja?

IM. - V-aţi născut, aţi copilărit şi aţi urmat cursurile Liceului Alexandru Lahovari la Râmnicu-Vâlcea. Astăzi, după atâta amar de vreme trăită în alte locuri departe de cel natal, ce îl mai leagă pe Dem Rădulescu de oraşul copilăriei sale?

D.R. - Da... Dem Rădulescu trăieşte din amintiri, Dem Rădulescu nu are prezent... M-am născut la Râmnicu-Vâlcea, de care mă simt legat şi voi rămâne astfel până când mi-o veni sorocul. Pentru mine Râmnicul face parte din familie. Deşi au trecut ani buni de când destinul m-a purtat pe alte meleaguri, deşi multe din clădirile oraşului copilăriei mele - cum bine l-aţi numit - au fost dărâmate de minţi bolnave, şi acum mă visez copil fiind, la Râmnicu-Vâlcea. Râmnicu-Vâlcea îmi aminteşte de părinţi, de copilărie, de prieteni şi de anii petrecuţi pe băncile şcolii. Eram mezinul familiei. Tata, negustor oltean iar mama, ardeleancă. Nu eram bogătaşi, dar în familie aveam o atmosferă plăcută. Tata era un individ plin de umor şi înţelepciune (cel puţin umorul cred că de la el l-am moştenit, restul...), iar despre mama ce să spun? Mama este un lucru sfânt, este legătura cu pământul, este legătura cu viaţa!...

I.M. - Care din imaginile copilăriei vă revin mai des în memorie ? 

D.R. - Râmnicu-Vâlcea, avea, pe vremea copilăriei mele, vreo cincisprezece mii de locuitori. Era supranumit oraşul pensionarilor, un oraş liniştit, unde viaţa se scurgea asemenea nisipului din clepsidră. Era un oraş cu o intelectualitate extraordinară, cu profesori extraordinari realizez eu, acum, la vârsta asta; ce profesori aveam?... Era, la Râmnic, o trupă de teatru particulară, dar lumea era ca-n Steaua fără nume domnişoara Cucu...
Veneau trupe de teatru la Râmnicu-Vâlcea, la teatrul Adreani, aşa îi spunea, păcat că a fost dărâmat, - veneau din Bucureşti, din Craiova, mari actori ca: Ion Manolescu, George Vraca, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, care era tânăr pe-atunci, Malu Nedeianu de la Craiova... Când sosea la Râmnic trupa lui Tănase, venea lumea de la ţară cu căruţele, ca la Maglavit, la Petrache Lupu. Mama nu-mi dădea voie la spectacolele lui Tănase. Spunea că sunt prea mic, că pe scenă apăreau femei dezbrăcate... Dacă le-ar vedea pe-astea de-acum...
 Într-o seară am fugit de-acasă, m-am furişat la spectacol şi mi-am găsit un loc de unde puteam să privesc. Era acolo un individ, căţărat pe o masă; am vârât capul printre picioarele lui şi aşa l-am văzut, pentru prima oară, pe marele Constantin Tănase. Era sfârşitul actului al doilea şi l-am auzit adresându-se publicului: Am jucat, am jucat / Banii vi i-am luat, vi i-am luat / V-am salutat! Lumea era în extaz, urla, aplauda...

I.M. - Dacă tot aţi adus vorba de comici, dintre cei ai marelui ecran, pe cine-i iubiţi mai mult? 

D.R. - Sunt mort după Stan şi Ban, dar vedeta mea rămâne Charlie Chaplin, care a creat o şcoală, iar el este cap de şcoală, multe am învăţat de la ei.

I.M. - Sunteţi profesor la IATC, sunteţi actor de teatru şi de film, de mare rezonanţă interpretativă, cu nenumărate prezenţe la radio şi la televiziune. Aş dori să aflu cum s-a format profesional, Dem Rădulescu şi care sunt personajele îndrăgite de-a lungul carierei?

DR. - Dem Rădulescu a fost ,,construit,, din bucăţele. Dem Rădulescu nu a dorit să fie mare. Dem Rădulescu a jucat, a spus trei replici, dar le-a spus cu tot sufletul. Pe Dem Rădulescu l-a pupat Calboreanu pe frunte şi i-a spus: ”Îţi doresc să ai o carieră frumoasă!”
Am îndrăgit toate rolurile, unele în mod deosebit; mi-au plăcut personajele lui Caragiale şi Sveik, în triplă ipostază: dramatizare, actorie şi ecranizare. Acum lucrez la punerea în scenă a piesei ”Omoară pe aproapele tău!”, la Teatrul CASANDRA. Îmi doresc realizarea unui film de televiziune intitulat ”Şcoala de hoţi” în care vor juca 36 de mari actori români: Leopoldina Bălănuţă, Jean Constantin, Victor Rebengiuc...

IM. - Ce sentimente nutriţi faţă de înaintaşii scenei româneşti? 

D.R. - Eu ştiu că am părinţi şi cine are părinţi trebuie să-i respecte, să nu-i uite. Să nu creadă cineva că a-nceput Teatrul cu el. E plin teatrul de asemenea suficienţe.

Unii rămân în istorie, alţii nu rămân cu nimic! 

(n.a.) : DEM RĂDULESCU a rămas în istorie, în istoria teatrului şi a filmului românesc. Din păcate ultimele proiecte nu şi le-a mai văzut realizate. Viaţa nu-i atât de lungă pe cât pare...


Share on Facebook

68 comentarii


Lasa un comentariu

Numele & Prenumele *
Adresa Web URL
( Ex: http://www.baricada.ro/ )
Comentariul meu *
Cod de validare *
(Anti-Spam)

Încarcă mai multe articole