Sorin Ghilea

mofturi si politica altfel

  1. Facebook
  2. Twitter
  3. Youtube
  4. Aboneaza-te

INTERVIURI NEPUBLICATE PÂNĂ ACUM - PUIU CĂLINESCU

08 Ianuarie 2014 - 21:43 / Mofturi / Televiziune / 192 comentarii

Share on Facebook

INTERVIURI NEPUBLICATE PÂNĂ ACUM - PUIU CĂLINESCU


Supranumit "Louis de Funes al Romaniei", Nea' Puiu, cum ii spuneau prietenii, Alexandru Calinescu a fost unul dintre cei mai indragiti actori de comedie din Romania si ar fi implinit anul acesta virsta de 93 de ani... Cu numai o luna inainte de a parasi scena vietii, la virsta de 77 de ani, inca mai juca pe scena. L-am intilnit in urma cu 29 de ani, invitat fiind de el la restaurantul de la Hanul lui Manuc, la o bere rece si buna (lui Nea Puiu ii placea berea), pe cind ma aflam la Bucuresti pentru a inregistra interviuri pentru Radio Cluj. Aceste interviuri nu au fost niciodata publicate, dar au fost transcrise de pe foi ingalbenite de vreme, batute la masina de scris, pastrate intr-o cutie de arhive sentimentale si incredintate dragului nostru ZigZag Roman-Canadian.

"Mama s-a gindit sa fiu de risul lumii!"

Vania Atudorei: - Sinteti in plin sezon de spectacole cu o comedie care se joaca cu sala plina la Teatrul "Constantin Tanase" si ma intreb al citelea o fi, ca bilete nu mai sint, se joaca cu casa inchisa.
Puiu Calinescu: - Da, asa este, "Baiatul cu sticleti", adica eu, asta este un spectacol tinerel: sint cu el la a 130-a reprezentatie. De exemplu "Trasnitul meu drag" l-am jucat de 540 de ori, si domnule, sa fiu al naibii, dar nici publicul si nici eu nu ne saturam de el, ca asa e romanul, ii place sa faca haz de necaz.
- De unde a venit la dvs. microbul teatrului de comedie?
- De la filmele americane mute si de la trei "Dumnezei" ai risului: Stan si Bran si Charlie Chaplin. Eu m-am nascut in 1920, am inceput sa joc teatru de la 18 ani si in 1948 am fost angajat la Teatrul de Revista "Constantin Tanase", iar tatal meu Jean Tomescu a fost actor.
- Deci nu ati mai avut sansa sa lucrati cu marele Constantin Tanase?
- L-am intilnit si cunoscut pe Tanase, care a fost amenintat de rusi in vara lui 1945 deoarece ii critica intr-un spectacol:
"Rau era cu < Da-i mai rau cu <>!
De la Nistru pin' la Don,
Davai ceas, davai palton,
Davai pielea de pe om.
Davai ceas, davai caciula
Davai pielea de pe p...
Davai ceas, davai sotie,
Haraso, tovarasie!"
Ce om curajos era, aparea pe scena plin de ceasuri la amindoua miinile! Si uite: a facut teatrul romanesc de revista, unde se ride cel mai mult si cel mai tare.
- Pai si avind o asa istorie a vietii, care va este secretul tineretii si energiei?
- Am fost orfan de mama de la 5 ani si am fost crescut de surorile ei. Prima mea munca de artist a fost mai intii sa lipesc afise de spectacole in Bucuresti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute si in pauza, cind se schimbau rolele cu pelicula, eu ieseam in sala in fata ecranului ca sa fac lumea sa rida. Eu nu am scoli si diplome, ce am invatat am invatat din acele filme, de pe strada si din Viata. Secretul este munca, munca neintrerupta, cu idei noi, cu vesnice cautari! Pai eu sint bolnav daca nu am repetitii, sau spectacole, sau turnee, trebuie sa fac mereu cite ceva. Iar daca nu am ce, caut pina gasesc. Uite, am reparat televizorul si de atunci nu mai am imagine la el. Am reparat radioul si nu mai are sunet. Am reparat fierul de calcat si am ars lumina in tot cartierul. Nu pot sa stau intr-un loc tepenel, am in mine un demon care imi spune mereu <> Nu am stare si gata! De aia si sint ca si scindura, ca nu are timp grasimea sa se adune. Si atunci scriu, ca textele din comediile in care joc eu le fac si altii le cenzureaza.
- Credeti ca succesul dvs. enorm se datoreaza nu numai talentului, dar si fizicului dvs. inconfundabil?
- Draga, daca te uiti bine la mine vezi deja ca la exterior am doua calitati: sint suplu si frumos! La mine orice kilogram in plus este o crima, ca nu mai imi incap hainele dupa aia. Eu sint ca si un sportiv care trebuie sa isi mentina conditia. Si asta e o conditie a tineretii actoricesti. Iar mutra, fire-ar ea sa fie, nu am cum sa o schimb, ca mi-a dat-o mama.
- Sinteti vesel si in afara scenei?
- Pai nevasta-mea, fetele mele, Silvia si Carmen, si nepotul meu Razvan spun ca da. Eu sint optimist si nu pun pret pe bani. Ii iau si ii dau la altii sa fie ei fericiti, ca eu sint pe scena - pentru mine risul este o conditie a vietii. Cred ca biata mama s-a gindit ca eu sa fiu de "risul lumii"! Exista si oameni mai acri, mai inchisi, mai mofluzi, iar eu imi fac o datorie sa ii fac sa rida. Uneori le spun chiar de la inceputul spectacolului "Ei, acu' ca v-am luat banii puteti pleca acasa!" Eu cred ca am sa rid si pe lumea celalata, acolo in cosmos. ( Asa a si murit la Urgenta Spitalului Floreasca, spunind bancuri asistentelor medicale care il ingrijeau -n.a).
- Am vazut ca lumea va aplauda si inainte de spectacol si in timpul lui, si dupa si in pauza.
- Asta e frumusetea la Revista! Ca oamenii isi aduc aminte de bancurile tale si te aplauda si cind nu esti in fata lor. Iese lumea la sfirsit cu pofta de viata, risul e cea mai buna vitamina. In afara de asta, eu am jucat in 11 "One man show" si deci nu aveau incotro sa nu ma aplaude, ca eu eram toata piesa lor de rezistenta. Ca in "Sonatul lunii", "Frumosul din padurea zapacita", "Idolul femeilor", "Un baiat de zahar... ars".
- Colegii dvs. nu se supara cind ii prezentati haios?
- Pai, domnule, cine se supara la Revista i se taie nasul. De aia il prezint pe cintaretul George Bunea (acum la New York -n.a): "Acum va bintui in sala si pe la urechile dvs. vocea lui George Bunea". Sau pe Nicu Constantin: "Acum vine Nicu ala cu ochelari si cu ochii mari de ii cad in gura". Sau pe Jean Constantin: "Paloma blanca bronzata".
- Daca la teatru se bate lumea sa va vada, televiziunea si cinematografia nu v-au prea rasfatat.
- Dragul meu, copilul cu mai multe moase risca sa iasa sasiu. In cinematografia noastra nu exista ce trebuie. Stam rau cu scenaristii. Uite, am sa iti explic cum functioneaza. Se face un scenariu. Se aproba. Bravo. Se filmeaza o secventa. Bravo. Se mai filmeaza o secventa. Bravo. Se filmeaza si resatul secventelor. Bravo. Se pun secventele cap la cap. Iar la sfirsit filmul cade, ca nu se aproba. Bravo. Nu, mersi, eu nu pot lucra asa, incit prefer sa ma lipsesc de filme. Am jucat totusi in vreo 20 de filme, da' ma enerveaza tot timpul ala pierdut si frecusul cu regizorii si alti specialisti. Acolo nu ai libertatea de la teatru. Cel mai bun film in care eu am jucat a fost un film dentar, facut de dentistul meu inainte de a-mi plomba o masea! (...)

Ne dam intilnire seara la Teatrul Tanase, unde apare triumfal pe scena in sunetele Orchestrei de Estrada intretinind publicul zeci de minute, public care il rasplateste pe Nea' Puiu cu hohote de ris si tunete de aplauze.
Plecarea sa dintre noi, in 1997, a lasat un gol imens in comedia romaneasca. Iar refuzul teatrului de a i se expune sicriul in hol este de neiertat (si Sergiu Nicolaescu a refuzat sa-i puna pe ecran un film). Puiu Calinescu a fost inmormintat la cimitirul Bellu din Bucuresti.

Prof. VANIA ATUDOREI, ZIG ZAG Român-Canadian
 
 
 
 
 


Share on Facebook

192 comentarii


Lasa un comentariu

Numele & Prenumele *
Adresa Web URL
( Ex: http://www.baricada.ro/ )
Comentariul meu *
Cod de validare *
(Anti-Spam)

Încarcă mai multe articole